Președintele a declarat, la TVR 1, despre participarea sa la Școala de Vară a PMP, că „deciziile Curții Constituționale i-au stabilit o plajă în care se poate mișca”.
„Dacă acesta este un motiv ca domnul Tăriceanu să își ducă demersul mai departe: Susțin candidatul PMP în alegeri, doamna Elena Udrea. Este cumva vreun articol de Constituție care îi reduce președintelui drepturile cetățenești, dreptul la opțiune?”, a arătat președintele.
Băsescu a mai spus că o susține pe Elena Udrea pentru că „este singurul candidat onest”.
„Nu spun neapărat cel mai bun, dar este singurul candidat onest. (…) Mult mai puține compromisuri politice a făcut Elena Udrea decât Monica Macovei”, a mai spus Traian Băsescu.
El a menționat că alături de el, „la suspendări, au fost foarte mulți”, dar acest lucru nu l-a ajutat numai pe el, ci „a fost și în sprijinul lor, să își consolideze statura de oameni politici care apără democrația”.
Despre șansele Elenei Udrea în campania prezidențială, Traian Băsescu a afirmat că „atâta timp cât Elena Udrea crede că poate intra în turul II”, îi susține această credință.
„Atâta timp cât Elena Udrea crede că poate intra în turul II, eu îi susțin această credință. (…) Trebuie să cred în victoria candidatului pe care îl susțin. Totul este dacă reușește candidatul și cei din jurul candidatului să îl prezinte în lumina reală”, a mai comentat Băsescu.